Comportament
Mingea stă pe covor, iar el se duce să se culce. Joaca se învață la orice vârstă și începe cu ce-i place lui, nu cu ce i-ai cumpărat tu.
De știut. Dacă un câine care se juca s-a oprit brusc, poate avea dureri de articulații, de spate sau de dinți, o problemă de tiroidă sau altă boală. Întâi consultul la medicul veterinar curant, apoi planul de joacă.
Mingea zace pe covor de trei zile. Lângă ea, frânghia, o jucărie care chițăie și una din pluș, toate mirosite o dată, politicos, și lăsate acolo. Câinele doarme. Sau poate ai luat din adăpost un câine de patru ani care, când arunci mingea, se uită la tine de parcă ai fi aruncat-o pe geam. Mai e și varianta care sperie: câinele se juca nebunește până acum câteva luni și de atunci nu mai vrea nimic. Câinii care nu se joacă sunt mai mulți decât ai crede, iar cei mai mulți pot învăța. Mai jos ai motivele, jocurile care merg cu aproape orice câine și ordinea în care le încerci.
Cel mai des, pur și simplu n-a învățat. Joaca cu omul se învață, mai ales în primele luni de viață. Un câine crescut pe stradă, într-o curte, într-un adăpost sau într-o crescătorie unde nu s-a jucat nimeni cu el poate să nu aibă idee ce înseamnă o minge aruncată. Nu e nimic stricat la el. Îi lipsește experiența.
Al doilea motiv, la câinii adoptați: nu se simte încă în siguranță. În primele săptămâni are de descifrat casa, oamenii, regulile, zgomotele. Joaca vine după ce se relaxează, iar asta durează o lună, trei, uneori mai mult. Un câine speriat nu se joacă, oricât de frumoasă ar fi jucăria.
Apoi, jucăria. Mulți câini se uită la minge fără niciun interes și ar face orice pentru o fâșie de blană trasă pe jos sau pentru o jucărie cu mâncare înăuntru. Câinii de vânătoare se aprind des la ce fuge repede pe pământ. Terierii vor ceva care chițăie și poate fi „omorât”. Câinii de pază a turmei, de multe ori, nu aleargă după nimic.
Uneori problema e felul în care ne jucăm noi. Mingea aruncată departe și „adu!” strigat de zece ori seamănă mai mult cu un exercițiu. Iar un om care se apleacă deasupra câinelui și îi flutură jucăria prin fața botului îl poate intimida fără să-și dea seama.
Contează și temperamentul. Unii câini sunt mai așezați din fire, alții se joacă excelent cu câini și deloc cu oameni. Unele rase au fost selectate pentru muncă independentă, nu ca să se joace cu omul.
Vârsta schimbă și ea lucrurile: un câine bătrân se joacă mai rar, mai scurt și mai blând, și e în regulă. O scădere bruscă nu mai e în regulă.
Durerea sau boala sunt motivul de care trebuie să te temi când un câine care se juca s-a oprit. Articulațiile, spatele, dinții (nu mai prinde jucăria în gură) sau o boală care încă nu se vede pot lua cheful de joacă primele. Lipsa de chef e des primul semn pe care îl observi.
În sfârșit, tensiunea din casă. Un câine certat des, care trăiește într-o casă gălăgioasă sau care a fost pedepsit când a luat lucruri „interzise” poate ajunge să nu mai îndrăznească să înceapă nimic.
Prima reacție e să mai cumperi o jucărie. Dar o casă cu zece jucării pe jos, la îndemână zi și noapte, devine decor. O jucărie care stă mereu pe covor nu mai spune nimic câinelui.
A doua e să insiști. Jucăria împinsă în bot, câinele tras să alerge, „hai, joacă-te!” spus tare, din picioare, aplecat peste el. Pentru un câine nesigur asta e presiune, iar presiunea omoară joaca pe loc.
Sesiunile lungi strică și ele. Un câine care abia învață să se joace obosește repede, iar zece minute de încercări în care nu se întâmplă nimic îl învață doar că jocul cu tine e plictisitor.
Nici comparația nu ajută. „Câinele vecinului aduce mingea de 50 de ori.” Câinele vecinului are alt temperament și altă poveste; pe tine te interesează ce-i place câinelui tău.
Și mai e varianta comodă, să-l lași să se joace doar cu alți câini. Joaca între câini e minunată, numai că nu ține locul relației cu tine. Mulți câini se joacă perfect cu alți câini și deloc cu omul, pur și simplu pentru că n-au avut ocazia.
O săptămână, uită-te la ce face câinele când e bine dispus. Aleargă după frunze? Scormonește? Mestecă, adulmecă, se tăvălește, fură șosete? Fiecare lucru îți spune ce fel de joc are șanse. Apoi încerci pe rând, câte două-trei minute:
Notează la ce s-a uitat, la ce a reacționat și ce l-a adus înapoi pentru încă o rundă. De acolo pornești.
La frânghie, câinele câștigă de cele mai multe ori. Îi dai drumul la capăt, îl lauzi cu voce veselă și îi oferi din nou frânghia. Un câine care câștigă vrea să mai joace cu tine. Povestea veche cum că un câine care câștigă la frânghie devine „dominant” nu are susținere în cercetare.
Două-trei minute ajung. Te oprești cât încă vrea, nu după ce s-a plictisit, iar jucăria specială dispare într-un sertar până data viitoare. Așa crește pofta de joacă de la o zi la alta.
La vedere rămân două-trei jucării. Restul stau într-o cutie închisă și le schimbi la câteva zile. O jucărie care a lipsit o săptămână e, pentru câine, una nouă.
Mișcă-te. Fugi câțiva pași în direcția opusă, ghemuiește-te lateral (nu deasupra lui), vorbește vesel, aruncă scurt, la un metru. Mulți câini nu se joacă propriu-zis cu jucăria; se joacă cu omul care ține jucăria. De-a v-ați ascunselea prin casă (te ascunzi, el te găsește și primește o bucățică) e un joc pe care aproape orice câine îl pricepe din prima.
| Joc | Pentru ce câine | Cum îl începi |
|---|---|---|
| Căutarea bucățelelor | Orice câine, și cel timid sau bătrân | Arunci bucățele în iarbă sau prin cameră și spui „caută!” |
| De-a v-ați ascunselea | Câinii legați de om | Cineva îl ține, tu te ascunzi și îl strigi o dată |
| Frânghia | Câinii cu chef de mișcare | O ții jos, tragi ușor, el câștigă des |
| Tija cu sfoară | Câinii cu instinct de urmărire | Jucăria se mișcă pe pământ, departe de el |
| Cutii de carton | Câinii curioși, care scormonesc | Bucățele într-o cutie cu hârtie mototolită |
| Jucării cu mâncare | Câinii liniștiți, care mestecă | Rația zilnică dată din jucărie |
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1–2 | Te uiți la ce-i place. Strângi jucăriile de pe jos și lași la vedere două. |
| 2–4 | Încerci câte un fel de joc, 2–3 minute, de două ori pe zi. |
| 4–7 | Repeți ce a mers, te oprești când e mai frumos, jucăria specială pleacă în sertar. |
| 7 | Notezi jocul după care vine singur la tine. Pe ăla construiești săptămâna următoare. |
Un câine care se juca și s-a oprit, mai ales în câteva săptămâni, merge întâi la medicul veterinar curant. Abia apoi te apuci de planul de mai sus. Durerea de articulații sau de spate, dinții care dor, problemele de tiroidă (câinele e lent, obosit și se îngrașă), anemia sau o boală de inimă pot lua cheful de joacă înaintea oricărui alt semn. La câinii bătrâni, vederea care scade face mingea greu de urmărit, iar artroza transformă alergatul în durere. Dacă pe lângă joacă a pierdut și pofta de mâncare și doarme mult, retras într-un colț, consultul trebuie făcut în câteva zile, nu „când avem timp”.
Pentru câinii care nu se joacă, nasul e de multe ori ușa de intrare. Căutatul nu cere curaj și nici viteză. Nu trebuie nici să priceapă ce vrea omul de la el cu mingea aia. Face ce face orice câine de când se naște: adulmecă. La antrenamentele noastre de mantrailing vedem des câini adoptați, prezentați ca „nu se joacă cu nimic”, care după câteva urme scurte își caută omul cu o bucurie pe care nici oamenii lor nu le-o știau. Un joc simplu de căutare prin casă e un început bun, pentru el și pentru tine.
Cere ajutorul unui instructor în oricare dintre situațiile de mai jos:
Un instructor se uită la câine cu ochi proaspeți și găsește des jocul care îi place chiar din prima ședință.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Da, se întâmplă des, mai ales la câinii adoptați, la cei crescuți în curte sau în adăpost și la unele rase. Joaca cu omul se învață. Dacă nu se joacă, dar mănâncă bine, explorează și pare relaxat, de obicei doar n-a găsit încă jocul lui. Dacă s-a oprit brusc din joacă, mergi întâi la medic.
Pornești de la ce face el oricum: adulmecă, scormonește, mestecă. Rostogolești o bucățică pe podea, ascunzi mâncare sub o pernă, tragi o jucărie din blană pe jos, departe de el. Două-trei minute, și te oprești cât încă mai vrea. Te ghemuiești lateral, nu te apleci peste el, și vorbești vesel.
Căutarea bucățelelor ascunse prin cameră, de-a v-ați ascunselea cu cineva din familie, trasul de frânghie, jucăriile cu mâncare, cutiile de carton cu bucățele și hârtie mototolită, bucățica rostogolită pe podea. Toate încap într-un apartament mic și obosesc câinele mai mult decât te-ai aștepta, pentru că îi pun nasul și mintea la treabă.
La mulți câini adoptați, joaca apare după ce se simt în siguranță, de obicei după una-trei luni, uneori mai târziu. Nu grăbi lucrurile. Până atunci, jocurile de căutat și mâncarea din jucării îl ajută: nu cer curaj și îi dau încredere. Dacă după trei luni pare încă speriat de tot, cere ajutorul unui instructor.
Nu, ideea asta nu are susținere în cercetare. Un câine care câștigă des la frânghie se bucură mai mult de joc și vrea să-l reia cu tine. Ține doar două reguli: dacă dinții ating mâna, jocul se oprește câteva secunde, iar la sfârșit jucăria specială se strânge până data viitoare.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Zace în colțul holului, nu mănâncă, tresare la orice zgomot. Un câine adoptat are nevoie întâi de liniște și de rutină; dresajul și vizitele vin după.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Pui lesa pe masă și nu vine nimeni. Doarme, lasă mâncare în castron, nu mai aduce mingea. Poate fi o zi proastă sau primul semn de boală; ce vine odată cu ea decide.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.