Comportament
Se lipește de tine, îl mângâi, iar după câteva secunde te ciupește. Aproape niciodată nu e „fără motiv”: câinele a avertizat sau ceva îl doare.
De știut. Un câine care se lăsa mângâiat și a început să muște, mai ales la anumite locuri ale corpului, are de multe ori o durere: urechi, spate, șolduri, piele sau dinți. Primul pas e un consult la medicul veterinar curant.
Seara, pe canapea. Câinele vine lângă tine și se lipește, tu îl mângâi pe cap, iar după câteva secunde se încordează și te ciupește de mână. Altă poveste: câinele adoptat acum o lună se lasă scărpinat pe piept, dar mârâie când încerci să-l iei în brațe. Sau copilul s-a aplecat să-l pupe pe cap cât dormea, iar câinele a mușcat. Toate par să fi venit „din senin”. Aproape niciodată nu e așa. Mai jos găsești de ce mușcă un câine când e mângâiat, ce nu faci și cum refaci, pas cu pas, atingerea, ca să fie din nou plăcută pentru amândoi.
Durerea. La ea te gândești prima dată, mai ales dacă mușcătura e nouă. Un câine cu artroză, cu otită, cu o problemă de spate, de piele sau de dinți nu are cum să-ți spună unde îl doare. Îți spune cu dinții, când mâna ajunge pe locul dureros. Un câine care s-a lăsat mângâiat toată viața și a început să muște la 8 ani are o durere, până se dovedește altceva.
Nu-i place cum e atins. Oamenii mângâie cum le place lor: pe creștet, cu bătăi pe spate, cu îmbrățișări, aplecați deasupra câinelui. Mulți câini doar suportă lucrurile astea. Cei mai mulți preferă scărpinatul pe piept, pe lateralul gâtului, la baza urechilor și pe spate, deasupra cozii, cu mâna venind din lateral. Pentru un câine, o îmbrățișare înseamnă de cele mai multe ori că e ținut pe loc.
A fost prea mult. A venit pentru zece secunde de mângâiat, iar tu ai continuat două minute. Ți-a arătat de câteva ori că i-a ajuns, n-ai văzut, și a trecut la ultimul semnal care îi mai rămăsese.
Frica de mâini. Câinele lovit, tras de zgardă sau imobilizat cu forța pentru tăiatul unghiilor ori pentru picăturile din urechi învață că o mână care vine spre el poate aduce ceva neplăcut. Câinii adoptați aduc des frica asta cu ei.
Tresăritul din somn. Atins cât doarme, mai ales dacă e bătrân, surd sau doarme adânc, se poate trezi speriat și mușcă înainte să-și dea seama unde e. E un reflex, același care te face pe tine să tresari când te atinge cineva din spate.
Paza locului sau a omului. Mușcă doar pe canapea, în pat, în cușcă, sau doar lângă un anumit om. Aici atingerea contează mai puțin; contează locul sau persoana pe care le păzește.
Puiul care ronțăie mâinile. Un pui de trei luni care mușcă mâna care îl mângâie se joacă și își încearcă dinții. E altă poveste, cu alt plan, și are pagina ei.
Câinii avertizează aproape întotdeauna, dar semnalele sunt mici și scurte. Specialiștii le pun pe o scară, de la cele discrete la cele mari: căscat, lins pe bot, cap întors, „ochi de balenă” (se vede albul ochiului ca o semilună), corp încremenit, urechi lipite de cap, coadă coborâtă și țeapănă, mârâit, buza ridicată, ciupit fără să strângă, mușcătura. Un câine pedepsit pentru treptele de jos învață să sară direct la cele de sus.
Pedeapsa pentru mârâit. Cât mârâie, câinele încă vorbește cu tine înainte să muște. Certat pentru mârâit, se lasă de mârâit, dar atingerea tot nu-i place. Data viitoare mușcă direct.
„Trebuie să se obișnuiască, îl țin până se calmează.” Câinele ținut cu forța până nu se mai zbate n-a ajuns liniștit; a renunțat. Data viitoare frica e la fel de mare, iar încrederea în mâinile tale a scăzut.
Să-i arăți „cine e șeful”. Rostogolitul pe spate, ținutul de ceafă, privitul fix în ochi vin din idei vechi despre lupi, pe care cercetarea le-a abandonat demult. La un câine care mușcă de frică sau de durere, sunt o provocare.
Mângâiatul „de împăcare” imediat după mușcătură. A mușcat ca să se oprească atingerea; încă o atingere chiar atunci nu-l liniștește.
Retragerea completă. Unii oameni, răniți, nu-l mai ating deloc și nu-i mai dau atenție. Câinele are în continuare nevoie de contact, doar de alt fel.
Faci o programare la medicul veterinar curant și îi spui exact unde l-ai atins când a mușcat. Îi arăți și locurile pe care nu le suportă (urechi, labe, spate, coadă). De multe ori, când dispare durerea, dispare și mușcătura.
E cel mai simplu exercițiu de pe pagină, iar după el o să mângâi altfel orice câine. Îl lași pe el să vină la tine. Îl mângâi pe piept sau pe lateralul gâtului trei secunde, apoi te oprești și iei mâna. Te uiți ce face:
Câinele află că are un cuvânt de spus, iar un câine care știe că poate opri atingerea oricând suportă mult mai mult. Cei mai mulți oameni se miră cât de des câinele lor „mai vrea” doar două-trei reprize.
La câinii cărora le e frică de mâini lucrezi separat, în sesiuni de două-trei minute. O mână se apropie puțin și se oprește departe de corp, iar cealaltă îi dă o bucățică bună. Mâna pleacă, bucățelele se opresc. Când ajunge să se uite la mâna ta cu bucurie, mâna îi atinge umărul o secundă și vine bucățica. Crești foarte încet: mai aproape, mai mult timp, alte locuri. La orice semn de pe scara avertismentelor ai mers prea repede, deci te întorci un pas.
Tăiatul unghiilor, picăturile, periatul le împarți în bucăți mici: câte o labă pe zi, câte o unghie, cu pauze. Unii instructori îi învață pe câini un semnal de „sunt gata” (bărbia pusă pe un prosop sau în palma ta). Cât bărbia stă acolo, continui; când o ridică, te oprești. Metoda se folosește tot mai des și în cabinetele veterinare, sub numele de îngrijire cooperativă.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Programare la medic. Lista locurilor și a situațiilor în care a mușcat sau a mârâit. |
| 1–7 | Fără atingeri în somn, fără îmbrățișări, fără aplecat deasupra lui. Regula e pentru toată familia. |
| 2–7 | Testul celor trei secunde la fiecare mângâiere. |
| 3–7 | Două sesiuni scurte pe zi de „mâna aduce bucățele”, dacă se teme de mâini. |
| 7 | Numeri mârâiturile și mușcăturile notate. Dacă nu s-a schimbat nimic sau au fost mușcături, chemi un specialist. |
La mușcătura la atingere, durerea e la mijloc atât de des încât consultul vine primul. Medicul se uită la urechi (o otită doare la orice atingere a capului), la spate și șolduri (mușcă atunci când îl mângâi pe crupă), la piele (alergii, zone inflamate), la dinți și gură (mușcă dacă îl atingi pe bot). La câinii bătrâni, auzul și văzul mai slabe fac ca atingerea să-i ia prin surprindere, iar îmbătrânirea creierului le poate scădea răbdarea. Pe lista medicului intră și tiroida. La un câine adult, o schimbare bruscă de comportament înseamnă întâi consult.
Un instructor sau un medic veterinar specializat în comportament vede câinele la voi acasă, citește semnalele pe care tu le ratezi și face cu tine un plan pe măsura lui. Cu cât începi mai devreme, cu atât câinele apucă să exerseze mai puține mușcături.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Mulți câini doar suportă mâna venită de sus, pe creștet, mai ales de la cineva aplecat deasupra lor; pentru ei gestul e amenințător. Alții au dureri de urechi sau de dinți și nu suportă să fie atinși pe cap. Încearcă să-l scarpini pe piept sau pe lateralul gâtului, cu mâna venind din lateral, și du-l la medic să-i verifice urechile.
De obicei avertizează, dar discret: căscat, lins pe bot, cap întors, albul ochiului, corp încremenit. Oamenii văd rar semnele astea. Iar un câine certat pentru mârâit învață să sară peste avertisment și mușcă direct. Filmează câteva momente de mângâiat; la reluare vezi des semnele pe care pe loc nu le-ai prins.
Nu. Mârâitul e ultimul avertisment înainte de mușcătură și îți spune ceva important. Pedepsit, câinele nu ajunge să-i placă atingerea, doar se lasă de anunțat. Când mârâie, oprești calm ce făceai, te depărtezi și notezi ce s-a întâmplat. Apoi lucrezi la cauză; sunetul în sine nu e problema.
E frecvent. Un câine trezit brusc, mai ales unul bătrân sau cu auzul slab, se sperie și mușcă din reflex, înainte să-și dea seama unde e. Regula e simplă: nu-l atingi în somn. Îl strigi pe nume de la distanță și îl lași să vină. Copiii trebuie să știe regula asta înaintea oricărei alteia.
Cei mai mulți preferă pieptul, lateralul gâtului, baza urechilor și spatele deasupra cozii, cu mângâieri lente, din lateral. Puțini se bucură de bătăi pe cap, de îmbrățișări sau de atinsul labelor. Fiecare câine e altfel: testul celor trei secunde (mângâi, te oprești, vezi dacă mai vrea) îți arată exact ce îi place câinelui tău.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Un mârâit lângă culcuș, o mână prinsă „din senin”. Câinele îți spune ceva de fiecare dată înainte să muște, iar cauza se găsește aproape mereu, dacă știi unde să te uiți.
Încremenește deasupra castronului, mănâncă mai repede când te apropii, mârâie la os. Paza resurselor e un comportament firesc ajuns problemă și se lucrează prin schimb.
Tremură în sala de așteptare, mârâie la forfecuța de unghii, fuge de perie. Frica de atins se învață dintr-o singură întâmplare și se dezvață în pași mici.
Se ridică în două reprize, refuză scările, aleargă ca un iepure. Durerea de articulații se vede în ce nu mai face câinele, cu mult înainte să scâncească.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.