Labrador galben aducând un aport de pânză, ținut delicat în gură, peste o miriște

Discuri, mingi și aport

Fetch and Retrieve

Aportul făcut probă: câinele găsește obiectul, îl ridică, vine direct cu el și ți-l pune în mână. Pe drum nu-l scapă din gură și nici nu-l mestecă. Nu-l lasă jos la jumătatea drumului.

Despre disciplină

Ce este proba de aport

Aportul pare simplu până îl faci probă. Atunci apar criteriile: cum prinde obiectul, dacă vine pe drumul cel mai scurt, dacă îl ține curat în gură și dacă ți-l dă în mână, la comandă.

Îl găsești în aproape toate disciplinele de utilitate (obedience, IGP, working trials), dar există și probe separate, mai ales în lumea retrieverilor.

Un câine care îți aduce mingea și unul care face un aport corect sunt la ani-lumină unul de altul. Al doilea nu mestecă și nu ocolește. Nu se joacă pe drum și nu dă drumul obiectului până nu i-o ceri.

Labrador predând aportul în mână, așezat drept în fața handlerului

Cum arată în practică

Ce se evaluează

  • pleacă imediat, la o singură comandă
  • merge direct la obiect, fără ocolișuri
  • îl prinde corect, fără să-l mestece
  • se întoarce repede, pe același drum
  • se așază în fața handlerului
  • dă obiectul în mână, doar la comandă

Pentru ce câini e potrivit

  • retrieveri și rase de aport, prin tradiție
  • orice câine care ridică bucuros lucruri de pe jos
  • echipe care se pregătesc pentru discipline de utilitate

De ce aveți nevoie

  • obiecte de aport de greutăți diferite
  • obiecte din materiale diferite: lemn, metal, textil
  • destul spațiu pentru aruncări la distanță

Întrebări frecvente

Ce se întreabă despre Fetch and Retrieve

Câinele meu mestecă obiectul. Ce fac?

Lucrezi separat ținutul în gură, cu obiecte pe care n-are chef să le mestece, și îl recompensezi doar când ține obiectul nemișcat. Mestecatul vine de cele mai multe ori din nerăbdare; de obicei câinele a înțeles foarte bine ce vrei de la el.

Ce se întâmplă dacă nu vrea să dea drumul?

Îl înveți schimbul: obiectul pentru ceva care îi place mai mult. Nu i-l smulgi niciodată din gură. Dacă tragi de obiect, predarea devine o luptă între voi.

De ce se folosesc materiale diferite?

Pentru că unele materiale sunt neplăcute în gură, mai ales metalul. Un câine care aduce curat un obiect de lemn poate refuza unul de metal, așa că le lucrezi pe rând.

Câinele meu aduce, dar nu dă drumul. Ce fac?

Nu trage de obiect. Așa transformi predarea într-un joc de tras, adică exact opusul a ce vrei. Oferă-i în schimb ceva mai bun, iar în clipa în care deschide gura, marchează și răsplătește-l. După câteva zeci de repetări schimbul iese de la sine și poți adăuga comanda.

Din aceeași categorie

Sporturi înrudite

Border Collie lovind cutia de flyball cu labele din față, cu mingea sărind în aer

Flyball

Ștafetă pe echipe: câinii sar obstacole și aduc o minge.

Ciobănesc australian împingând cu botul o minge mare albastră spre o poartă

Treibball

Câinele mână mingi mari spre o poartă.

Câine metis împingând cu pieptul o minge gonflabilă mai înaltă decât el

Pushball

Câinele împinge controlat o minge mare spre o țintă.

Labrador sărind de pe ponton după o jucărie plutitoare, cu corpul complet întins deasupra apei

Dock Diving

Câinele aleargă pe ponton și sare în apă după jucărie.

Câine și handler lucrând împreună, în aer liber

Nu organizăm noi Fetch and Retrieve

Pagina aceasta este informativă. Noi lucrăm mantrailing, căutare-salvare și pregătire pentru examenele TSAC și BH - dar dacă vreți o părere sinceră despre ce i s-ar potrivi câinelui dumneavoastră, scrieți-ne oricând.