Comportament
La bucătărie, la baie, în dormitor și înapoi. Un câine care te urmează e de obicei un câine normal. Contează cum se simte atunci când nu poate.
De știut. Un câine devenit brusc lipicios, mai ales unul trecut de 8–9 ani, poate avea dureri, poate vedea sau auzi mai slab ori poate avea primele semne de îmbătrânire a creierului. Înainte de orice plan, un consult la medicul veterinar curant.
Te ridici de pe canapea să-ți iei un pahar cu apă, și câinele se ridică și el. Intri la baie, iar el se așază lipit de ușă. Treci din bucătărie în dormitor și înapoi, și el face drumul cu tine de fiecare dată, cu ochii pe tine, chiar dacă tocmai dormea dus. Unora le place să aibă un „câine-scai”. Alții nu mai pot face un pas prin casă fără umbra din spate și se întreabă dacă e normal. De cele mai multe ori, este. Uneori însă e semnul unei neliniști pe care merită s-o lucrezi, iar diferența dintre cele două se vede destul de ușor.
Câinii sunt animale sociale și au trăit lângă oameni mii de ani. E firesc să vrea să stea aproape de omul lor. Mai mult decât faptul că te urmează contează ce face atunci când nu te poate urma. Un câine care vine după tine, dar se culcă liniștit când închizi ușa, n-are nicio problemă. Unul care scâncește, zgârie ușa și gâfâie când nu te vede are una.
Cauzele vin de obicei amestecate, două-trei la același câine, așa că merită să le treci pe toate prin minte.
Ciobăneștii, câinii mici de companie, labradorii și, în general, câinii crescuți să lucreze aproape de om au în sânge statul lângă tine. Pentru un ciobănesc australian, să știe în orice clipă unde e fiecare om din casă e aproape o meserie.
Te urmează în bucătărie și din când în când primește o bucată de brânză. Te urmează la ușă și uneori ieșiți la plimbare. Cu timpul, statul lângă tine i-a adus o mulțime de lucruri bune, așa că îl repetă. Obiceiul în sine e bun. Îți folosește doar să știi de unde vine.
Un câine care n-a avut nimic de făcut toată ziua se ține după singura sursă de întâmplări din casă, adică după tine. Orice mișcare a ta poate însemna ceva.
Câinii timizi, cei adoptați de curând și cei care se tem de zgomote (furtuni, artificii, lucrări la bloc) caută omul ca pe un adăpost. După o mutare, după o pierdere în familie sau după o perioadă de spitalizare, mulți câini devin mai lipicioși câteva săptămâni.
La unii câini, urmăritul prin casă e doar partea vizibilă a unei neliniști mai mari: nu suportă să fie despărțiți de om. Semnele sunt clare. Suferă când închizi o ușă între voi, se agită când îți pui pantofii sau iei cheile, iar după ce pleci latră, urlă, strică lucruri la ușă sau face pipi în casă. Pentru anxietatea de separare avem un ghid separat.
Puii de câteva luni te urmează peste tot, și e bine că o fac, pentru că așa învață. Câinii bătrâni care încep să vadă sau să audă mai slab ori care au primele semne de îmbătrânire a creierului pot deveni dintr-odată mult mai lipicioși, mai ales seara.
Un câine care nu se simte bine caută uneori apropierea omului mai mult decât de obicei. Contează mai ales când schimbarea vine brusc.
O sarcină, o boală a ta, tensiune între oameni. Câinii observă foarte bine când se schimbă rutina sau starea celor din jur și reacționează.
Ușa trântită brusc în nasul lui. Câinele care te urmează din nesiguranță și se lovește dintr-odată de o ușă închisă devine și mai nesigur. Data viitoare te urmărește cu mai multă atenție, ca să nu rateze momentul.
Ignoratul total, ca metodă. Sfatul de a-l ignora complet ca să se „dezlipească” poate rări pe moment cererile de atenție, dar la un câine neliniștit lasă neliniștea neatinsă. Merge mult mai bine să-i dai atenție exact în momentele în care stă singur și liniștit.
Certatul. Un „lasă-mă în pace!” răstit, spus unui câine care te caută ca să se simtă în siguranță, îi confirmă că ceva nu e în regulă.
Al doilea câine, ca să-i țină de urât. Câinii lipiți de om rămân de obicei lipiți de om, chiar și cu un frate în casă. Al doilea câine e o idee bună dacă îți dorești încă un câine, dar nu e un tratament.
Răsfățul la fiecare pas. Dacă fiecare drum prin casă se termină cu o mângâiere sau o bucățică, urmăritul devine tot mai interesant. Nu e o greșeală gravă, dar dacă te deranjează, de aici începi.
Dacă urmăritul nu te deranjează și câinele e liniștit când nu te vede, nu ai nevoie de plan. Dacă ai, are cinci părți.
Scrii când te urmează, unde, ce face când nu te poate urma (se culcă, așteaptă la ușă, scâncește) și cât îi ia să se liniștească. După trei zile vezi dacă e un obicei, plictiseală sau neliniște.
Mulți dintre câinii lipicioși pe care îi vedem au, de fapt, prea puțin de făcut. Dimineața, o plimbare de miros, cu lesă lungă. Mâncarea, dintr-o jucărie umplută sau ascunsă prin casă. Când lucrezi, ceva de ros: un os potrivit pentru ros, o rădăcină. Un câine obosit de lucruri care i-au plăcut stă mult mai ușor singur pe pernă.
Alegi un culcuș sau o pătură, pusă la început într-un loc din care te vede. De fiecare dată când se întinde acolo din proprie inițiativă, îl lauzi și îi lași o bucățică pe pătură. Apoi îi ceri să se culce pe ea câteva secunde, apoi un minut, apoi cinci, și îl lauzi calm, ducându-i bucățelele direct pe pătură. Când stă bine la doi metri de tine, muți pătura ceva mai departe, apoi lângă ușa camerei, apoi în camera de alături. Un câine care a aflat că pătura lui e un loc bun nu mai simte nevoia să stea lipit de piciorul tău.
Pui o poartă pentru copii între camere, ca să vă vedeți, dar el să nu poată trece. Mergi zece secunde în bucătărie și te întorci, fără ceremonie. Data viitoare, douăzeci. De partea lui lași ceva bun de ros. Te întorci înainte să înceapă să scâncească. Când rezistă liniștit câteva minute, închizi ușa câteva secunde, apoi tot mai mult.
Când alege singur să stea în altă cameră, în curte sau pe pătura lui, te duci liniștit, îi spui o vorbă bună și pleci. Așa află că lucrurile frumoase se întâmplă și când stă departe de tine.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1–3 | Notițele. Plimbarea de miros dimineața. Mâncarea din jucării. |
| 2–4 | Pătura lui: bucățele când se culcă singur acolo, apoi câteva secunde la cerere. |
| 4–7 | Pătura la câțiva metri. Poarta pentru copii, despărțiri de 10–30 de secunde, de multe ori pe zi. |
| 7 | Recitești notițele: scâncește mai rar, se liniștește mai repede? Dacă nu, vezi partea despre specialist. |
În câteva situații mergi întâi la medicul veterinar curant și abia apoi te apuci de plan:
Durerea, vederea și auzul care slăbesc și îmbătrânirea creierului schimbă des felul în care un câine își caută omul. Pe astea nu le rezolvi cu exerciții de educație.
La antrenamentele de mantrailing vedem des câini care acasă nu se dezlipesc de om, iar pe urmă lucrează la capătul unei lese de zece metri, cu nasul jos, luând singuri decizii. Căutatul îi dă câinelui o treabă pe care o face bine fără să fii tu lângă el, iar încrederea câștigată acolo se vede și acasă. Nu e nevoie să te apuci de un sport. Jocurile de căutat bucățele prin casă, ascunse tot mai departe de tine, lucrează pe același lucru, la scară mică.
Un specialist în comportament care lucrează cu recompense îți spune după o evaluare dacă ai de-a face cu un obicei, cu o neliniște generală sau cu anxietate de separare și ce plan i se potrivește câinelui tău.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
De cele mai multe ori, da. Câinii sunt animale sociale, unele rase sunt crescute să lucreze lângă om, iar statul aproape de tine i-a adus de-a lungul timpului o mulțime de lucruri bune. Contează ce face când nu te poate urma. Dacă se culcă liniștit, totul e în regulă. Dacă scâncește, zgârie ușa sau gâfâie, merită să lucrezi cu el.
Pentru că ușa închisă te scoate din raza lui, iar el vrea să știe unde ești. La mulți câini e doar curiozitate și obicei. Dacă așteaptă liniștit la ușă, n-ai nimic de reparat. Dacă scâncește și zgârie, începi cu despărțiri foarte scurte prin casă, cu o poartă pentru copii și ceva bun de ros de partea lui.
Semnele apar când pleci sau te pregătești să pleci: se agită când vede pantofii și cheile, iar după ce închizi ușa latră, urlă, scâncește, strică lucruri la ușă sau la geam, face pipi în casă sau salivează mult. Filmează primele 20 de minute după ce ieși. Dacă vezi panică, ai nevoie de un plan separat, făcut de preferință cu un specialist.
Poate vede sau aude mai slab și se simte mai în siguranță lângă tine, poate îl doare ceva sau poate are primele semne de îmbătrânire a creierului, care apar des seara, cu neliniște și somn dat peste cap. La un câine bătrân, o schimbare bruscă cere întâi un consult la medicul veterinar curant, apoi ajustări de rutină acasă.
Ignoratul total poate rări pe moment cererile de atenție, dar nu ajută un câine neliniștit, care te caută ca să se simtă în siguranță. Mai bine îi dai atenție când alege singur să stea pe pătura lui sau în altă cameră și îi construiești treptat încrederea că poate fi liniștit și fără tine lângă el.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Urlă din primul minut și tace abia când intri pe ușă. E panică, și panica se lucrează cu secunde la început, nu cu ore de „obișnuit”.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Vă luați în brațe și în trei secunde câinele e între voi. Ce numim gelozie e de obicei agitație, neliniște sau pază, și fiecare se lucrează altfel.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.